Alina Bălan este specialistă în comunicare și relații publice, iar parcursul său în industria muzicală a început încă din anii facultății. Pasionată de storytelling, muzică și scris, și-a început cariera în zona editorială, la publicația Zile și Nopți, unde a realizat interviuri cu artiști și a documentat scena muzicală locală și internațională.
Ulterior, a făcut parte din programul Women in Music Mentorship, o inițiativă dedicată susținerii și dezvoltării profesionale a femeilor din industria muzicală.
Timp de trei ani și jumătate, Alina a ocupat rolul de PR Manager în cadrul Global Records, unde a dezvoltat și implementat strategii de comunicare și promovare pentru un portofoliu divers de artiști, printre care Irina Rimes, Minelli, Holy Molly, Erika Isac, Satoshi și Florian Rus.
În prezent, coordonează departamentul de comunicare al Watermelon Agency, unde dezvoltă strategii de comunicare pentru artiști, proiecte speciale și colaborări cu brand-uri. În paralel cu activitatea de PR, rămâne conectată la zona editorială, continuând să scrie și să documenteze proiecte care contribuie la dinamica actuală a industriei muzicale.